Cat de important este sa te indragostesti de o idee si sa o urmaresti cu staruinta.

Cât de important este să te îndrăgosteşti de o idee şi să o urmăreşti cu stăruinţa

Cercetările au dovedit incredibila importanţă a capacităţii de a te îndrăgosti „de ceva”, de o idee sau de imaginea viitorului. Această imagine sau idee reprezintă un ţel ce pare a se impune „ca de la sine”. Si dacă persistă în ani, asigură dezvoltarea unei structuri creative de personalitate.
Imaginea viitorului poate acţiona ca o forţă magnetică ce ne ordonează acţiunile, ne dă energia şi curajul de a avea iniţiative, ne oferă soluţii şi ne conduce către succes. Capacitatea de a te proiecta în viitor, adică de a visa şi de a face planuri, capacitatea de a fi curios şi de a te mira sunt calităţi importante ale fiinţei umane.
Aceste proiecţii în viitor funcţionează ca seturi de trebuinţe care orientează şi selectează acţiunile individuale.
Evoluţia societăţilor a fost întotdeauna dependentă de o minoritate de persoane creative, de imaginea pe care acestea au avut-o asupra viitorului. Istoria avertizează că societăţile care nu dispun de o imagine clară asupra viitorului dispar. Cu siguranţă avem nevoie de imagini noi, pozitive asupra viitorului lumii, imagini care să reprezinte ţinte către care ne îndreptăm. De altfel, aceste imagini ale viitorului nu sunt necesare doar fiecărui individ, ci şi comunităţii.
Una dintre cele mai puternice descătuşări a energiei creative, a realizărilor neaşteptate şi a autorealizării pare a fi capacitatea de a face o pasiune pentru propria imagine asupra viitorului, adică pentru „visul ”pe care fiecare îl avem în copilărie.

În căutarea propriei identităţi

Care este relaţia dintre imaginea viitorului şi stabilirea propriei identităţi?
Ce înseamnă această durabilitate a ideii-ţel în evoluţia individului?
Mulţi oameni nu visează, nu îşi imaginează ce vor fi în viitor, ce vor face, ce piedici ar putea avea. Alţii îşi imaginează viitorul, dar nu cred că ceea ce au visat în copilărie se va realiza şi ca urmare renunţă. Aceştia nu îşi valorizează propriile gânduri şi vise.
Importanţa modelului în structurarea personalităţii adolescentului este un fapt cunoscut , ca şi nevoia de izolare, corelată cu negarea valorilor adulţilor, ce condiţionează formarea imaginii de sine, adică a identităţii. În prezenţa potenţialităţii creative, această imagine poate apărea la o vârstă mică ( 7-8 ani ) şi ea este justificativă pentru o evoluţie independentă, care evoluţie creativă presupune o identitate mai mult sau mai puţin definită din copilărie. Dar un model, indiferent de nivelul său de claritate, permite depăşirea obstacolelor şi interdicţiilor ce se ivesc pe parcurs.
Perseverenţa în urmărirea unei idei – ţel din copilărie implică autocunoaştere, înţelegere, dezvoltare şi exploatare a propriilor calităţi, abilitatea de a ocoli jocurile impuse, libertatea în a alegerea jocurilor.
Două cazuri spre exemplificare:
-cazul fiului de chirurg: în şcoala primară, fiul unui medic chirurg obţine la testele de creativitate performanţe foarte mari, ceea ce dovedeşte prezenţa unui potenţial creativ. Întrebat ce profesie îl interesează, răspunde constant că-şi va urma tatăl, chirurg de renume. La testul de creativitate care prezenta ca stimul o succesiune de cercuri, el desenează de fiecare dată note muzicale, instrumente, caricaturi ale Beatles-ilor,etc. Era clar că muzica era viaţa lui, chiar atunci când afirma cu străşnicie că va deveni chirurg. La 12 ani participă la o şcoală de vară având ca tematică muzica. Este momentul în care începe să conştientizeze că ar putea fi muzician. Din fericire, părinţii nu se opun, înţeleg că fiul lor poate avea un alt drum şi îl susţin în a face ceea ce-şi doreşte, lucrând cu alţii şi îndrumat de un mentor. Din acest moment opţiunea este bine definită şi astăzi este compozitor recunoscut.
-cazul fiului de compozitor: acesta spunea de asemenea când era în şcoala primară că doreşte să-şi urmeze tatăl în profesie. Rezultatele la teste sunt superioare, are nivel înalt de inteligenţă şi potenţial creativ. În timpul liceului părinţii îl ajută să urmeze cursuri speciale de compoziţie. Dar, spre surprinderea lor, la sfârşitul perioadei de cursuri, fiul îi anunţă că este interesat de medicină şi refuză să continue cursurile muzicale. Relaţia cu părinţii devine conflictuală şi este de nedepăşit. Aceştia nu acceptă ca fiul lor să aibă o altă profesie decât cea care pentru ei a însemnat o sursă de bucurii, o reuşită. Rezistenţa fiului este redusă, în sensul că renunţă să devină compozitor, dar renunţă şi la medicină, preferând o carieră militară. Soluţia este foarte departe de ceea ce indicau testele de aptitudini şi interesele proprii ( ceea ce a visat să devină).
Aceste exemple au dovedit că momentul apariţiei primelor reprezentări ale viitorului apar la vârsta de 7-8 ani. Pe fondul existenţei potenţialului creativ, apariţia acestor interese profesionale, conduce la o devansare temporală a procesului de construire a propriei identităţi, în preadolescenţă, şi la performanţă în carieră. Această situaţie este posibilă doar atunci când cel ce dispune de cele două atribute – potenţial creativ şi orientare constantă a intereselor- poate depăşi inerţia modelelor educaţionale propuse de familie şi societate.